Ce poți să gătești dacă ții post, astfel încât să te simți bine, să îți îmbunătățești sănătatea, un meniu ieftin și fără să stai toată ziua în bucătărie?

Dragii mei, vin astăzi spre voi cu sugestii privitoare la mâncărurile de post, folositoare atât celor determinați să țină cu strictețe posturile creștine, cât și celor care vor să își schimbe regimul alimentar cu unul eminamente vegetarian.

Mă știți că sunt adepta unui stil de viață sănătos și pun mare preț pe o alimentație corectă și pe o activitate fizică constantă, ajustate pentru fiecare individ în parte.

De aceea aș vrea să vă conving că se poate mânca sănătos și diversificat chiar dacă alegi rețete fără carne, fără ouă, fără lactate.

Asta nu înseamnă că vă sugerez să renunțați pe deplin la a consuma aceste produse ”de dulce”, ci doar vă spun că organismului nostru nu-i strică din când în când câte o pauză de la ele.

Vă rog să priviți mâncărurile de post pe care vi le voi expune în continuare atât ca pe o cale reușită de a duce la bun sfârșit un post, cât și ca pe o opțiune pe care să o aveți la un moment dat când simțiți că parcă ați dori să vă apropiați mai mult de bucate mai ușoare.

Iulia Bledea – Tehnician Nutritionist

Sper să vă fie de inspirație meniurile și rețetele propuse de mine, bazate îndeosebi pe legume, fructe, cereale.
Înainte de a vă delectați cu propunerile mele de mâncare de post, vă mai spun un lucru foarte important: căutați să folosiți ingrediente proaspete, pe cât posibil netratate chimic. Este esențial acest aspect pentru a găti mai apoi rețete gustoase care să vă încânte papilele gustative

Ce găsești în acest articol:

Mâncarea de post – meniuri și rețete

În mod tradițional, aproape la fiecare popor există idea de post, fiind recunoscută această perioada ca una de menținere a sănătății trupului, dar și a sănătății psihice.

În această idee, există în lumea asta o sumedenie de rețete de post, pe care fiecare popor și le-a dezvoltat și păstrat în timp. 

Postul, prin natura lui, reprezintă o perioadă în care mâncăm mai puțin, în care alimentația noastră are un aport caloric mai redus decât în restul anului. 

De principiu, practicarea postului se face din motive religioase, iată de unde și vechimea de peste 2.000 de ani existentă în tradiția creștină. 

Postul cere implicare, răbdare și inventivitate. Ținând cont că în religia Ortodoxă, această perioadă de post durează nici mai mult nici mai puțin de 200 de zile pe an, avem nevoie de un întreg arsenal de rețete de mâncare de post astfel încât acest interval să treacă cât mai ușor. 

Când țin post?

  • Postul Crăciunului – la începutul iernii, cu 40 de zile înainte de Crăciun
  • Postul Paștelui – 40 de zile înainte de Paște
  • Postul Sfântă – Măriei – timp de două săptămâni, din 1 până în 15 august
  • Postul Sân – Petrului începe din prima zi după Rusalii și ține până în ziua de 29 iunie când este Sân-Petru (Apostolii Petru și Pavel). 

Pentru organismul nostru este foarte util să avem și perioade în care mâncăm fără carne. 

Celebra piramidă alimentară după care ar trebui să ne ghidăm alimentația, ne transmite foarte clar că cei care au o activitate fizică intensă au nevoie de un aport susținut de carbohidrați, proteine și grăsimi, pe când o persoană sedentară, nu. 

Firește, lucrurile trebuie menținute într-un echilibru sănătos, pentru că nicio extremă nu este bună. 

Dacă stăm toată viața să cântărim 30 de g de proteine, gândindu-ne că trăim sănătos, nu este o idee bună. 

După cum știți, la baza piramidei alimentare se regăsesc carbohidrații, pe care noi îi luăm ușor din fructe, legume ori cereale integrale. Toate acestea sunt permise în post și nu numai că sunt permise, dar e chiar indicat să le consumăm pentru că sunt benefice pentru organism. 

Pentru a suplini aportul proteic, putem să ne bazăm pe leguminoase, cum vă spuneam, care vin cu un aport important de proteine; soia, mazăre, fasole, hrișcă, năut, linte, ciuperci, quinoa etc. 

Plus de asta, acești suplinitori ai cărnii sunt și o excelentă sursă de vitamine și minerale binevenite pentru a putea trece mai ușor și mai sănătos peste perioada postului, fără a ne afecta sistemul imunitar ori silueta.

Grăsimile vegetale le putem lua ușor din oleaginoase (nuci, alune, migdale) ori din uleiurile vegetale (ulei de măsline, ulei de struguri, ulei de cânepă).

Meniuri si retete de post NutriFitUp

Un stil de viață sănătos însemnă altceva, însemnă grijă față de ceea ce mâncăm, de ceea ce gândim și suntem, înseamnă fără excese de vreun fel, dar și fără restricții obositoare. 

Chiar și în privința postului trebuie să ținem cont de aceste idei sănătoase. 

Știu că este dificil să nu te plictisești 40 de zile doar cu mâncare de post, fără carne, de aceea te și invit să-mi fi alături în acest periplu culinar cu și despre rețete de post, despre mâncarea simplă fără produse animale.  

Să nu uităm însă și de ideea principală a postului, și anume aceea de curățare sufletească și trupească, pentru că este în esență ideea unui stil de viață echilibrat. Putem să profităm din plin de această perioadă pentru curățare și detoxifiere, chiar dacă nu punem accentul neapărat pe slăbire. 

Reguli pentru respectarea ușoară a perioadei de post

Fie că e vorba de un post ce precedă o anumită sărbătoare religioasă, fie că e o perioadă în care voi doriți să renunțați benevol la produsele de origine animală, este important să aveți în vedere câteva reguli clare de urmat, astfel încât să nu vă stricați sănătatea în aceste perioade. 

Cel mai important lucru din punctul meu de vedere este acela de a ne asigura nutrienții necesari, de a suplini ceea ce ne lipsește din produsele pe care nu le vom consum (carne, lapte, ouă). 

Un aspect de asemenea deosebit de important este acela de a păstra cu rigurozitate cele trei mese principale ale zilei, dacă se poate la ore fixe (ideal ar fi la 9:00, 13:00 si 19:00). 

Nu renunțați nici la gustările dintre mese, dacă nu faceți abuzuri, și dacă alegeți mai multe fructe și legume crude. 

Trebuie să țineți cont de faptul că, chiar dacă nu mai mâncăm carne, asta nu înseamnă că vom scoate de tot din alimentația noastră proteina. Înseamnă doar că vom găsi înlocuitori sănătoși (soia, linte, năut mazăre) care să ne placă și care să ne asigure aportul proteic necesar în acord cu stilul nostru de viață. 

Știu că mulți dintre voi când vă gândiți la post vă gândiți și ca la o cură de slăbire, însă trebuie să fim atenți, pentru că orice greșeală poate să provoace chiar un efect invers, dar mai ales deteriorarea sănătății. 

Tentațiile sunt mari în această perioadă, și nu neapărat pentru mâncărurile cu carne, ci mai degrabă pentru a atinge senzația de sațietate. 

NutriFitUp Retete Vegetariene Vegane si De Post

Vrei mai multe retete?

Peste 200 pagini color cu retete sanatoase, de post, create special la cererea celor peste 7000 de NutriFitoase din grupul VIP, care vor sa experimenteze si retete fara carne.

Din acest motiv căutăm suplinitori nu tocmai sănătoși, cel puțin nu în cantități mari, cum ar fi pastele făinoase, dar, de ce să nu recunoaștem, și alte alimente interzise în post. 

Nu mai vorbim de pofta de dulce care apare inevitabil ca idee de a suplini necesarul caloric zilnic. 

Plus de asta, chiar și mâncărurile de post pot fi dăunătoare în cantități mari. Spre exemplu, cârnații de post, pateul de post, cartofii prăjiți și alte asemenea care vin de regulă cu o serie de coloranți alimentari și aditivi nu tocmai sănătoși. 

Ce să mai, e posibil ca trecerea de la mâncarea gătită de dinainte de post, la rețete de post să fie o trecere nu tocmai sănătoasă. 

Poate că noi, cum sunt eu de exemplu, gătim mâncăruri sănătoase și gustoase și în afara postului, având grijă la excesele de orice fel. 

Cu siguranță mulți dintre voi faceți la fel. Sunt convinsă că sunt printre voi și dintre cei ce au un stil de viață sănătos, echilibrat, care ”cântăresc” bine ce bagă în gură. Îmi pot imagina că și voi dacă ajungeți într-o perioadă de post s-ar putea să fiți surprinși de faptul că mâncărurile de post pot fi mai puțin sănătoase decât rețetele noastre de zi cu zi din restul anului. 

Alte sfaturi utile:

  • Să avem grijă la cantitatea de alimente pe care o consumăm, pentru că ne putem îngrășa chiar și în post;
  • Nu ne atingem de orele de masă și de somn;
  • Evităm excesul de alimente procesate industrial. 
  • Nu renunțați la supa zilnică (putem înlocui supa tradițională de pui cu supa de legume, cu supă de ciuperci, gazpacho etc). 

Meniuri de post: program zilnic

Nu este deloc simplu să ții post, mai ales dacă nu ești un prieten al bucătăriei. 

Pentru mulți dintre voi acest răstimp înseamnă și bătăi de cap în încercarea de a menține un echilibru în privința nutrienților consumați, ai kilogramelor în plus ori în minus. 

Meniuri Zilnice de Post si Vegetariene

Din astfel de motive unii chiar ajung să renunțe la post. 

Nu mai vorbim și de faptul că mâncarea de post a început să fie privită și ca un inamic al siluetei. 

Firește că acest lucru nu este tocmai adevărat, dar pot exista și astfel de situații, dacă avem un regim alimentar haotic și nu suntem atenți la ceea ce mâncăm. 

Există multe persoane vegetariene care mănâncă sănătos, trăiesc sănătos și au o sănătate de fier. Contează firește cât de mult suntem interesați de regimul nostru alimentar, de sănătatea noastră și cât de mult timp putem investi în aceste obiceiuri culinare. 

Știu că este oarecum invers de cum vă așteptați, dar voi începe cu ceea ce nu ar trebui să integrați într-un meniu de post.

Iată câteva idei de meniu de post:

🍅 Varianta 1 meniu de post – ”delicii orientale”

Mic dejun: un pahar de lapte de migdale cu 2-3 linguri de ovăz, chia și fructe de pădure

Gustare: un avocado

Prânz: supă cremă de mazăre (poate fi și de linte – îndeosebi varianta roșie este foarte gustoasă în supă), crutoane fel de fel (poate fi pâine integrală coaptă în cuptor cubulețe, pot fi buchețele de broccoli date câteva clocote la sfârșitul procesului de gătire etc)

Supa Crema de Mazare Meniu de post

Gustare: un măr felii cu un strop de unt de arahide pe ele

Cina:  sarmale de post cu soia (mie îmi plac și cele cu ciuperci în loc de carne) 

🍅 Varianta 2 meniu de post – ”Mediterana”

Mic dejun: pâine prăjită cu tofu și salată

Gustare: o felie mare de ananas

Prânz: paste integrale cu sos de ciuperci sau varianta dulce paste integrale cu nuci 

Paste integrale cu nuci Meniu de post

Gustare: un morcov crud (poate fi și un ardei, o gulie, o țelină) 

Cina:  chiftele de soia (puteți să le faceți și în cuptor folosind hârtie de copt în tavă și adăugând pesmet ca liant în loc de ou) cu murături asortate (murăturile sunt foarte bune în timpul postului pentru că aduc un aport important de vitamine și minerale).

🍅 Varianta 3 meniu de post – ”tradiția feniciană”

Mic dejun: sandwich cu soia și salată (puteți folosi șnițel de soia copt în cuptor)

Sendvis Soia Meniu de post

Gustare: o mână mică de caju (ori la alegere: migdale, semințe de floarea soarelui crude, semințe de dovleac crude) 

Prânz: salată mare realizată cu quinoa fiartă, roșii, castraveți, ardei, tofu cubulețe, morcov ras, măr ras, plus 1-2 linguri de fulgi de migdale) 

Gustare: o felie de pâine multicereale cu gem fără zahăr 

Cina:  salată tabbouleh realizată pe bază de rădăcinoase, cum ar fi morcov, păstârnac, țelină, cartof dulce, fenicul. Legumele se stropesc ușor cu ulei de măsline și se coc la cuptor. Puteți adăuga condimente după bunul plac (cimbru, coriandru, ghimbir etc). 

🍅 Varianta 4 meniu de post – ”Nuci și citrice”

Mic dejun: ardei capia umplut cu tofu prăjit și condimentat, ori bărcuțe de ardei pe care punem cubulețe aromatizate de tofu

Gustare: mix nuci, nu mai mult de 50 de grame

Prânz: mâncare de mazăre cu mămăliguță, salată de crudități cu o linguriță ulei de măsline 

Gustare: o portocale mare ori două mandarine

Cina:  humus cu salată verde asezonată cu un dressing simplu (ulei și oțet, amestecate la temperatura camerei) , 1 – 2 felii de pâine integrală

🍅 Varianta 5 meniu de post – ”fructe și legume”

Mic dejun: 1 – 2 felii pâine multicereale cu pate vegetal (de preferat făcut de noi, pe bază de fasole, linte, năut, etc)

Gustare: 4 – 5 curmale

Prânz: supă de roșii cu orez, ciuperci la grătar 

Gustare: o pară mare ori două mici

Cina:  șnițele de soia cu salată verde  (folosiți un sos simplu din oțet, ulei și puțină sare).

Ce NU trebuie să conțină un meniu de post?

  • Pâine albă, covrigi, covrigei, sărățele etc;
  • Cornuri, pateuri, foietaje fel de fel, dulciuri pline de zaharuri și aditivi alimentari plus grăsime vegetală în exces;
  • Mâncăruri de post care abundă în ulei, cum ar fi zacusca de vinete, humusul
  • Miere în exces
  • Fructe în exces, mai ales la modul în care să mâncăm doar fructe toată ziua
  • Măsline în exces

Ce alte mâncăruri de post mai putem folosi în această perioadă?

  • Fasolea păstăi ori uscată – Recomandată pentru gustul ei delicat si deosebit de aromat; plus de asta, e și bogată în proteine, carbohidrați, aminoacizi și vitamine.
  • Supe cremă din orice fel de legume vă face plăcere – Puteți realiza supe creme din mai multe legume (cartofi, morcovi, dovlecei, ciuperci, ceapa, păstârnac, broccoli etc) ori doar din trei-patru legume, după cum vă este pofta și în funcție de ce aveți la dispoziție.
  • Vinete la cuptor umplute cu diverse combinații de legume, salată de vinete etc – Aceasta este o mâncare deosebit de gustoasă, fie că folosim carne în rețeta clasică, fie că ne limităm doarla legume. Vă dau însă un sfat: nu lăsați vinetele fără ulei de măsline!
  • Ciuperci fel de fel (coapte, fripte, prăjite etc) – Celor obișnuiți cu ciupercile umplute cu cașcaval ori mozzarella, le sugerez să folosească o umplutură de legume fripte, tocate mărunt, amestecate cu una-două linguri de ulei de măsline și un praf de pesmet. Altminteri, liber la orice metodă de gătire a ciupercilor, oricum vă face plăcere.
  • Sărmăluțe de post cu soia ori cu ciuperci – Puteți folosi frunze de varză murată, frunze de varză crudă opărite preț de câteva minute într-un vas acoperit, puteți folosi de asemenea frunze de viță ori de ștevie; umplutura trebuie neapărat ”trasa la tigaie”, dar nu prajită, împreună cu orezul care este bine să fie puțin înmuiat înainte și scurs bine.
  • Gulaș cu tofu și ciuperci – Nu vă zgârciți la legume! Alegeți ceea ce vă face plăcere pentru această mâncărică delicioasă: morcov, cartof, ceapă roșie, praz. Puteți adăuga și câteva măsline la final; ce am descoperit de curând la gulaș, și se potrivește minunat la cel de post, este un pic de chimen la final (chimen, nu chimion).
  • Mâncare de linte – Este una dintre cele mai simple rețete, deosebit de versatilă, potrivindu-se cu foarte multe legume. Având în vedere varietatea mare de linte, puteți să realizați cele mai îmbietoare rețete din această leguminoasă deosebit de bogată – catalogată a avea un grad nutrițional A din cauza conținutului ei bogat în fibre.
  • Chifteluțe cu legume prăjite ori coapte în cuptor – Cui nu-i plac chifteluțele? Știți cum e reclama aceea cu caracatița ce înoată în muștar? Așa și chifteluțele, trebuie să fie bine împănate cu usturoi și practic nu mai ai nevoie de carne! Bineînțeles că glumesc, dar, eu Iulia, mă declar o ferventă susținătoare a usturoiului, drept pentru care vi-l recomand cu mare plăcere, mai ales pentru aceste rețete de chifteluțe cu legume.
  • Musaca de cartofi cu soia – Soia este un aliment sănătos, apreciat de-a lungul vremii de specialiști, deși beneficiile consumului de soia nu sunt cu adevărat descoperite în totalitatea lor; vă amintim aici doar de faptul că acest aliment protejează împotriva osteoporozei, aduce un aport însemnat de calciu femeilor însărcinate, îmbunătățește funcționarea tiroidei, reduce riscul de apariție al cancerului s.a.m.d.
  • Plăcinte vegetariene – Aceste plăcinte fără carne sau brânzeturi pot fi o alternativă deosebit de gustoasă, plină de savoare, ba chiar și foarte sățioasă. Combinația de legume cu fulgi de ovăz de exemplu, la care adăugăm și niște lapte de cocos ori de soia, poate fi un deliciu culinar preferat de mulți chiar în detrimentul plăcintelor cu carne.
  • Dulciuri de post (negresă de post, cozonac de post, gris cu lapte de cocos, rulouri cu gem, cornulețe de post cu gem ori rahat etc). 
  • Fructele de mare, pentru cei care nu au intrat încă în controversa dacă acestea sunt sau nu de post
NutriFitUp Retete Vegetariene Vegane si De Post

Vrei mai multe retete?

Peste 200 pagini color cu retete sanatoase, de post, create special la cererea celor peste 7000 de NutriFitoase din grupul VIP, care vor sa experimenteze si retete fara carne.

Bineînțeles, acestea sunt mâncăruri de post pe care să le consumăm frecvent. 

Este bine să le avem în vedere, să ne mai facem câte o poftă din când în când, dar fără a exagera. Majoritatea lor au aport mare de calorii, și vin deci cu kilograme în plus. 

De reținut: mâncarea de post trebuie să conțină nutrienți importanți precum vitamine, minerale, fibre, proteine, carbohidrați, lipide. Nu trebuie să neglijăm nici unul dintre ele, așa cum ne indică piramida alimentelor în acord cu nivelul nostru de activitate fizică. 

Cu toții ne dorim o mâncare de post rapidă care să nu necesite cine știe ce efort, dar, pe de altă parte ne dorim și să fim sănătoși și să ne asigurăm că vom avea un meniu de post complet, diversificat, și că acest interval nu este unul chinuitor pentru noi.

Rețete pentru perioada postului

Dragilor, știu că în post rămânem de multe ori în pană de idei, nu mai știm ce să mai gătim. 

De aceea m-am gândit să vă mai îmbogățesc rețetarul de post cu câteva rețete care sper eu să vă fie pe plac. 

Retete de post si vegetariene

După cum știți (dacă nu știți veți afla acum) eu am la activ o carte de rețete de post destul de bine primită în rândul vostru. Apoi, eu sunt și o persoană care adoră diversitatea și caută în permanență lucruri noi atât pentru mine cât și pentru cei din jur. 

Iată de ce vin astăzi spre voi cu câteva rețete mâncare de post pe care le puteți integra ușor într-unul dintre acele meniuri de post pe care vi le-am sugerat anterior. 

Aperitive de post

Chiar dacă este post, asta nu înseamnă că nu putem consuma mâncăruri de post delicioase. Important este să ne oferim un meniu cât mai diversificat care să ne ofere necesarul de nutrienți de care organismul nostru are nevoie. 

Chiar și în privința aperitivelor de post putem fi inventivi, de aceea eu vă ofer astăzi câteva idei de rețete simple și rapide de testat pe durata postului. 

Unele dintre cele mai delicioase aperitive de post sunt cele care ne fac plăcere. Atunci când ai poftă de o gustare, poți să te bazezi pe ele pentru a-ți asigura o bine-dispunere de care ai nevoie în această perioada cu restricții alimentare.

Cele mai bune aperitive de post sunt cele care se gătesc repede și care ne sunt pe plac.

🍅 Rețeta pentru chiftele de post

Ingrediente: 

  • 100 g soia măcinată
  • 100 g linte fiartă și răcită
  • 100 g năut
  • 1 morcov
  • 1 ceapă verde
  • Condimente: turmeric, sare, piper, usturoi.

Mod de preparare: 

Punem toate ingredientele de mai sus în blender și mixăm bine. 

Luăm cu mâna din compoziție și facem biluțe mici (cam cât o minge de ping-pong, pentru a se coace mai ușor). 

Punem hârtie de copt în tava de cuptor și aranjăm biluțele cât să nu se lipească între ele la copt. 

Se coc la foc mediu (170 – 175 grade Celsius) până devin ușor rumene. 

Această rețetă post de chiftele vegetale este foarte bogată în proteine și fibre, asigurând un tranzit sănătos. 

Chifteluțele de post pot fi folosite într-un din meniurile anterioare, la prânz sau la cină, alături de o salată asortată cu oțet (puteți folosi și zeamă de lămâie) și ulei de măsline.

🍅 Chifteluțe de ovăz de post – o rețetă germană

Ingrediente:

  • 2 cartofi de cca 250 de grame în total
  • 200 g fulgi de ovăz
  • 200 ml apă clocotită
  • 2 cepe
  • 1 pliculeț drojdie uscată
  • 2 căței de usturoi
  • 1/2 lingurițe sare
  • piper măcinat
  • cimbru după gust

Mode preparare:

Fulgii se amestecă cu apa clocotită și se lasă 30 de minute la înmuiat. 

Se toacă ceapa mărunt, la fel și usturoiul. 

Cartofii se dau prin răzătoarea mică, se storc și se adaugă în compoziție. 

Într-un vas încăpător amestecăm fulgii de ovăz cu ceapa, usturoiul, drojdia (dizolvată în puțină apă călduță), sarea, piperul, cimbrul. Se amestecă bine până se omogenizează compoziția. 

Amestecul se lasă deoparte preț de 10 – 15 de minute. 

După aceea se modelează chifteluțele de ovăz de post și se prăjesc în ulei, la foc mic, până se rumenesc pe ambele părți. 

Servim chifteluțele cu sos de roșii ori cu o salată.

Alte idei de aperitive:

  • Antreuri reci de post – Rețetele de aperitive de post pot fi deosebit de gustoase dacă folosim ingrediente de calitate și gătim cu plăcere, din suflet cum se spune; puteți folosi astfel de antreuri pentru a da startul unor mese festive, dar și ca parte dintr-un meniu pentru o zi de post.
  • Platou de post – gustări – Recomandarea mea în privința platourilor de post este aceea de a diversifica și de a vă asigură că acoperiți toată gama de nutrienți necesari la o masă; asigurați-vă așadar că aveți în meniu și proteine, și carbohidrați, grăsimi, vitamine și minerale.
  • Salată orientală de post – Un truc pe care eu îl folosesc la salata orientală este să folosesc avocado; adaugați pe lângă celelalte ingrediente și un avocado tăiat cubulețe mici, și veți vedea ce savoare îi va da acestei salate!

▷ Ciorbe și supe de post

Nu știu voi cum sunteți, dar mie îmi plac foarte mult supele și ciorbele de post. 

Asta pentru că nu-mi prea place carnea din ciorbă, de aceea prefer mai degrabă ciorbe de post. 

Apoi, să știți că supele și ciorbele gătite cu multe legume sunt deosebit de sănătoase și nemaipomenit de gustoase.

🥣 Supa cremă de ciuperci de post

Ingrediente:

  • 1 kg de ciuperci
  • 4 cartofi
  • 3 morcovi
  • 3 cepe
  • 1 dovlecel
  • 2-3 căței de usturoi
  • sare
  • piper
  • 50 ml ulei

Mod de preparare:

Se curăță legumele și se spală bine, apoi se taie în bucăți potrivit de mari cât să fiarbă în același timp. 

Se pune la fiert toate legumele (inclusiv usturoiul), se acoperă cu apă, se pune și o linguriță rasă de sare (potrivim la sfârșit de sare, după ce își lasă și legumele zeama lor). 

Dăm la fiert pentru cca o oră, la foc mediu. 

După o oră, încercăm legumele să ne asigurăm că sunt fierte. Dacă s-au fiert luăm oala de pe foc și lăsăm să se răcească puțin.

După ce s-a răcit (nu de tot, cât să putem folosi blenderul), adăugăm uleiul și trecem la mărunțirea amestecului până ce obținem o cremă. 

În final ne asigurăm că este potrivită de sare. 

Putem să-i adăugăm și alte condimente (piper măcinat,  pătrunjel uscat, chimen, coriandru). Mie îmi place foarte mult chimenul în supa cremă de ciuperci. Puteți măcina jumătate de linguriță de chimen și o puteți adăuga înainte de operația din blender. Supa fiind încă caldă, aromele se combină frumos.

🥣 Ciorbă de fasole boabe de post

Ingrediente:

  • jumătate kg de fasole
  • 2 cepe 
  • 2 morcovi
  • un păstârnac
  • un pătrunjel rădăcină
  • țelină mică (sau jumătate țelină medie)
  • 2 ardei grași (galben + roșu)
  • 2 – 3 linguri bulion de ardei (dacă nu aveți suplimentați cantitatea de ardei roșii, 2 – 3 ardei capia de exemplu)
  • o linguriță boia dulce de ardei
  • cimbru după gust
  • sare
  • 3 – 4 linguri ulei
  • pătrunjel verde

Mod de preparare:

Se pune fasolea la înmuiat peste noapte, ori preț de câteva ore. 

Punem fasolea la fiert în apă (fără sare, potrivim de sare spre sfârșit ca să nu intervenim în procesul de fierbere).

Pentru această cantitate de fasole sunt suficienți 3 litri de apă la început, pentru că mai completăm pe parcurs.

Urmează niște pași foarte importanți în fierberea fasolii, pași care vor reduce nivelul de aciditate și de fierbere ulterioară. 

După ce dă primul clocot, schimbăm apa. Pentru a nu avea probleme cu stomacul, eu schimb apa de trei ori. Mă asigur însă că pun apă la fiert în fierbător, pentru a nu deranja procesul de fierbere. 

Dacă nu aveți timpul necesar pentru aceste operații, este bine ca măcar prima apă să fie aruncată. 

După această etapă, lăsăm fasolea să fiarbă. Timpul de fierbere depinde foarte mult de tipul de fasole folosită și de vechimea acesteia (dacă e mai veche, fierbe mai greu). 

De aceea, cam după 50 – 60 de minute încercați un bob de fasole să vedeți dacă a început să se înmoaie (totuși, grijă mare: fasolea poate să fiarbă și în 3 ore!) 

Fasolea nu trebuie să fie complet fiartă, pentru că va mai fierbe și cu legumele. 

În timp ce fierbe ciorba de fasole, se curăță legumele. Tăiem cubulețe mici. Adăugăm apoi la fiert peste fasole. 

Dacă lichidul din ciorbă a scăzut mult prea mult, mai completăm cu apă fiartă. 

După cca 30 de minute, legumele ar trebui să fie fierte. Dar, cel mai bine este să le încercăm. 

Spre sfârșitul fierberii adăugăm uleiul, sarea, cimbrul. Înainte să o luăm de pe foc adăugăm pătrunjelul tocat, amestecăm puțin în ciorbă și luăm de pe foc. Punem capacul și lăsăm să se pătrundă aromele măcar 30 de minute.

🥣 Alte idei de supe și ciorbe de post:

  • Ciorbă de lobodă roșie de post – Eu fac toată primăvara aceasta ciorbă, atât ca atare, dar folosesc loboda și în alte ciorbe cu legume pentru a obține acea culoare minunată, apetisantă, împreună cu întreg mirosul de primăvară; orice ați face, să nu lipsească leușteanul verde!
  • Supă de găluște de post – Din experiența mea vă pot spune că supa de găluște de post este la fel de gustoasă ca cea ”de dulce”; pentru găluștele de post eu folosesc o rețetă care nu dă greș: 4 linguri de făină, 4 linguri de griș, o lingură amidon, o ceapă tocată fin. Aceste ingrediente se amestecă cu puțină apă călduță până obținem o pastă consistentă în genul celei de la găluștele cu o, apoi găluștele se fierb în supă cca 10 – 15 minute, în funcție de cât de mari doriți să le faceți.

▷ Rețete de mâncăruri de post – felul principal și cină

Cu rețetele pe care vi le propun eu, veți vedea că postul va trece mai ușor. 

Am pregătit pentru voi rețete de mâncăruri de post delicioase, ușor de preparat. 

Puteți alege una dintre rețetele de post pe care vi le recomand în acest articol, ori puteți să vă delectați cu cele peste 200 de rețete din cartea mea cu rețete de post, rețete vegane și rețete ovo-lacto-vegetariene – NutriFitUp Vegetarian & Vegan.

🍲 Ardei umpluți de post

Ingrediente: 

  • 8 ardei mici – 6 medii
  • 200 grame de orez 
  • 2 cepe
  • un morcov
  • 300 grame de ciuperci
  • 2 ardei capia sau ardei gras roșu
  • mărar, pătrunjel
  • 1 litru suc de roșii sau 500 ml suc roșii cu o cutie roșii tăiate cubulețe
  • 4 roșii
  • 4 linguri ulei
  • sare după gust

Mod de preparare:

Spălăm bine ardeii, apoi cu un cuțit bine ascuțit tăiem un capac rotund în jurul codiței, cât să putem scoate cotorul cu semințele. 

Capacul trebuie să fie cât mai mic, pentru a nu ieși compoziția la fiert din ardei. 

Ardei umpluti de post

După ce am tăiat capacele ardeilor, îi spălăm bine, de preferat cu apă fiartă, cât să se înmoaie puțin, pentru a nu se rupe când îi umplem. 

Tocăm mărunt ceapa și o călim într-o cratiță încăpătoare un minut în 2 linguri de ulei. Punem puțină sare. Adăugăm și morcovul ras și ciupercile tocate mărunt. Lăsăm 5 minute pe foc, apoi adăugăm orezul. Orez va fierbe în zeama lăsată de legume. Dacă ciupercile sunt mai deshidratate, nu tocmai proaspete, putem adăuga 100 – 150 ml apă. Fierbem până se umflă un pic orezul și nu mai rămâne apă. 

Lăsăm să se răcească compoziția.

Tocăm verdeața mărunt și o adăugăm peste compoziție. Asezonăm cu sare, piper, cimbru. 

Amestecăm bine compoziția până la omogenizare, gustăm puțin să vedem dacă e suficient de sărată, dacă nu, mai adăugăm sare, apoi umplem ardeii. 

Atenție! Nu îndesăm ardeii, pentru că la fiert orezul se umflă. Ne asigurăm că lăsăm liber în ardei cel puțin de un deget. 

Tăiem după aceea căpăcele pentru ardei din roșii (mai mult partea cornoasă exterioară, fără semințele din interior). Aproximăm la ochi mărimea tăieturii din ardei, iar căpăcelul de roșie trebuie să fie puțin mai mare, el presându-se ușor pe margine, în interiorul ardeiului. 

Așezăm ardeii apoi într-o cratiță suficient de înaltă cât să mai rămână 3 degete de la ardei în sus. 

Eu pun pe fundul cratiței crenguțe de cimbru, mărar și pătrunjel verde. 

După ce am aranjat frumos ardeii în cratiță, turnăm sucul de roșii. 

Dacă folosim amestec de suc de roșii și roșii cubulețe, cel mai bine este să le amestecăm într-un castron separat și să gustăm de sare. 

Oricum, chiar și sucul de roșii trebuie potrivit de sare, dacă nu are suficientă. 

Turnăm apoi peste ardei, asigurându-ne că i-a acoperit până sub capacul de roșie. Nu trebuie să punem nici foarte multă zeamă pentru ca astfel ardeii vor pluti. Deci, până la umerii ardeiului este suficient. 

Dăm apoi la foc mediu pentru 1 oră și 15 minute.

La fel putem face și dovlecei umpluți de post, folosind umplutura și modul de preparare de la rețeta  de ardei umpluți de post. 

🍲 Rețeta de chiftele de cartofi de post

Ingrediente:

  • 1 kg de cartofi
  • 2 legături de pătrunjel
  • 2 legături de mărar
  • 6 – 8 căței de usturoi (după gust)
  • 3 linguri de pesmet
  • 1 ceapă mică tocată mărunt
  • sare, piper, cimbru
  • 3 linguri ulei

Mod de preparare:

Spălăm bine cartofii și apoi îi fierbem în coajă. Cartofii se fierb în cca 40 – 50 de minute, depinde de mărimea și de tipul lor. Putem să-i încercăm cu furculița să vedem dacă s-au fiert (dacă furculița pătrunde ușor în cartofi, înseamnă că sunt fierți). 

După ce au fiert, îi dăm la o parte după foc, scurgem apa și adăugăm apă rece. 

Curățăm de coajă. 

Punem cartofii într-un castron încăpător, ori un lighenaș. Îi zdrobim cu furculița ori folosim un zdrobitor de cartofi, o presă ori un aparat de pasat legume. Eu prefer furculița de cele mai multe ori, pentru că îmi place să găsesc prin chiftele și bucăți mai mari de cartof.

Rounded croquettes with hot sauce and cheese

Adăugăm peste cartofii zdrobiți usturoiul mărunțit bine (pisat, dat prin presă – cum preferați), verdeața tocată mărunt, sare după gust, piper măcinat, cimbru, pesmetul, uleiul. 

Amestecăm bine până se omogenizează compoziția. 

Formăm apoi chifteluțe pe care le putem coacem în tavă (tapetăm cu hârtie de copt și încingem cuptorul în prealabil la 180 de grade) preț de 30 – 40 de minute, ori le prăjim în puțin ulei, până se rumenesc frumos pe o parte și pe cealaltă. 

🍲 Alte sugestii pentru post – prânz și masa de seară

  • Mâncare de post cu cartofi – Secretul acestei mâncări de post cu cartofi constă în condimentare: nu vă zgârciți la condimente și folosiți din belșug verdețurile preferate; aveți grijă și ce cartofi utilizați: cartofii roșii sunt mai fermi și își păstrează forma, pe când cei galbeni au tendința de a se fărâma; apropo de asta, am învățat de curând un truc – folosesc la aceeași mâncare atât cartofii roșii, care vor rămâne cubulețe gustoase, cât și pe cei albi, care vor îngroșa și aroma sosul.
  • Mâncare de post cu ciuperci: rețetă ciulama – Pentru a da savoare acestei mâncări vă recomand cu drag să folosiși ciupercile brune ori ciupercile de gril – sunt mult mai gustoase; și nu vă zgârciți la cantitatea de ciuperci!
  • Rețete cu broccoli de post la cuptor – Fiți atenți la broccoli pentru că acesta se gătește foarte repede – are nevoie de cel mult 2-3 minute să fie gata; astfel, dacă doriți să-și păstreze fermitatea folosiți un liant de calitate – eu umezesc broccoli înainte și îl îmbrac bine în pesmet; e bun și cel care rămâne deasupra tăvii, că devine ușor crocant.
  • Chiftele de cartofi de post – Pentru niște chifteluțe fine, ar fi bine să dați cartofii printr-o sită, ori să îi pasați bine înainte; altfel, după gustul meu cel puțin, pot rămâne și bucăți mai mari care ajută la crusta exterioară.
  • Mâncarea de conopida de post – Dacă ați strâmbat cumva din nas când ați auzit de conopidă, nu-i nimic, eram în aceeași situație cu ceva timp în urmă, înainte să descopăr că mâncarea de conopidă chiar poate fi un deliciu dacă este condimentată potrivit; sfatul meu este să desfaceți buchețele de conopidă, să le opăriți câteva minute și apoi să le lăsați câteva ore într-o marinată să prindă aromă – eu prepar marinata din 2 linguri zeamă de lămâie, o lingură sos dulce-acrișor, piper măcinat, coriandru măcinat și o linguriță muștar de Dijon.
  • Hrișca de post – Hrișca are niște calități nutritive deosebite pentru organism: în primul rând nu conține gluten și este recunoscută pentru aportul său la o bună circulație vasculară; apoi, mai este și bogată în flavinoizi și magneziu.
  • Mâncare de post cu linte uscata – Pentru o mâncărică rapidă vă recomand lintea roșie – fierbe ușor și este și foarte gustoasă.
  • Mazăre de post – Nu vă zgârciți cu morcovul la mâncarea de mazăre de post pentru că îi dă o savoare specială și o dulceață plăcută; eu pun și mult pătrunjel și mărar.
  • Mâncare de năut de post – Un sfat de la Iulia ca să mă țineți minte: înainte de a fierbe năutul, lăsați-l câteva ore la înmuiat – va fierbe mult mai ușor. Apoi, vă sugerez să nu faceți rabat de la uleiul de măsline, iar pentru cei cărora le plac aromele orientului mijlociu, chimionul nu poate lipsi (chimion – cumin, nu chimenul nostru obișnuit la sărățele).
  • Pilaf de post – Un truc care mie mi-a folosit de fiecare dată la pilaful de post au fost ardeii colorați: folosesc în mod egal ardei verde, ardei roșu și ardei galben, și mâncarea este o splendoare vizuală.
  • Paste sau lasagna de post – Pentru o calitate nutritivă deosebită, vă sfătuiesc să folosiți foi de lasagna din grâu dur; apoi, să nu uitați de vinetele coapte împroșcate cu câteva linguri de ulei de măsline – mi se face poftă deja în timp ce scriu.
  • Sarmale de post – Puteți folosi în umplutură, în loc de carne, fie soia, fie ciuperci; eu prefer ciupercuțele trase un pic la tigaie înainte, și apoi tocate mărunt – sunt delicioase cu verdețuri multe și condimentate după plac.
  • Șnițele de soia de post – Vă spun cum fac eu cele mai bune șnițele de soia: le fierb timp de 30 minute (socotite de când dau în clocot) și apoi le las la scurs într-o strecurătoare; după această operație puteți să lucrați ușor cu ele, procedând ca în cazul șnițelelor cu carne.
  • Spanac de post – Ca să iasă bun, spanacul trebuie să fie crud și cât mai proaspăt cu putință, nu e deloc plăcut la gust spanacul cu nervuri groasă – înseamnă că planta este îmbătrânită.
  • Mâncare de urzici de post – Puteți să faceți mai multe tipuri de mâncăruri de urzici, de pildă folosind în loc de făină – amidon de porumb.
  • Varză călită de post – Eu una prefer varza murată, dar vara este foarte bună și cea crudă, mai ales când este proaspătă și fragedă, cu mult mărar și câteva roșii tăiate cubulețe mici vei obține o mâncare delicioasă.
  • Vinete umplute de post – Ca și în cazul sărmăluțelor, puteți să umpleți vinetele cu soia ori cu ciuperci, sau pur si simplu cu legume coapte pe grătar și tocate mărunt.
NutriFitUp Retete Vegetariene Vegane si De Post

Vrei mai multe retete?

Peste 200 pagini color cu retete sanatoase, de post, create special la cererea celor peste 7000 de NutriFitoase din grupul VIP, care vor sa experimenteze si retete fara carne.

▷ Dulciuri de post și deserturi de post

Ce ar fi postul fără un desert?! Da, știu, nimeni nu rezistă la un dulce, și până la urmă, dacă nu exagerăm, chiar este bine să ne facem din când în când câte o poftă. 

Pentru că știu cât de prețios este timpul vostru, vă recomand astăzi deserturi de post rapide, care se prepară ușor. 

Eu una prepar des aceste dulciuri de post, chiar și în afara postului, pentru că sunt deosebit de gustoase și foarte hrănitoare, așa cum le fac eu.

🍩 Salam de biscuiți de post fără margarină

Ingrediente

  • 500 g de biscuiți (populari sau alt tip de biscuiți de post – trebuie să vă asigurați că nu au lapte, unt ori ou în compoziție). 
  • 400 g de rahat
  • 400 ml lapte de migdale ori de cocos
  • 5 linguri de zahăr
  • 2 linguri cu vârf de cacao
  • jumătate borcan de 400 grame de gem de prune (ori caise)
  • 50 g de stafide lăsate la înmuiat în o linguriță esență de rom
  • lingură făină
  • 2 – 3 linguri cocos răzuit

Mod de preparare:

Rupem biscuiții în bucăți mici (nu prea mici, că altfel se vor topi complet în amestecul lichid). 

Tăiem rahatul în cubulețe, ajutându-ne de o lingură de făină ca să nu se lipească. 

Amestecăm biscuiții cu rahatul. 

Într-un castron punem laptele, zahărul, stafidele și pudra de cacao. Amestecăm bine cu un tel până se dizolvă și se încorporează. 

Turnăm lichidul obținut într-o crăticioară li dăm la foc, amestecând în continuu. 

Lăsăm să dea câteva clocote, apoi luăm de pe foc și turnăm fierbinte peste biscuiți. 

Amestecăm rapid cu o lingură/paletă de lemn cu coadă lungă, până omogenizăm compoziția.

Turnăm gemul în compoziție și amestecăm în continuare. 

Întindem o foaie de aluminiu, presărăm o lingură de cocos pe o suprafață dreptunghiulară – apreciem la ochi cam cât să cuprindă compoziția de biscuiți. 

Vărsăm amestecul de biscuiți pe folia de aluminiu. Presărăm peste nucă de cocos. 

Învelim salamul cu folia, lăsăm să se răcească în bucătărie, apoi dăm la rece pentru câteva ore (de preferat peste noapte), pentru ca salamul să se întărească.

🍩 Rețetă negresă de post

Această rețetă este o descoperire a mea îmbunătățită pe care o prepar foarte des. Se face atât de ușor că nu-ți vine să crezi ce rezultat obții în final! 

Ingrediente:

  • 250 g zahar
  • 250 g apă (acidulată sau plată)
  • 125 ml ulei
  • 3 linguri de cacao
  • 400 g gem de caise (sau prune)
  • 400 grame făină
  • 1 pliculeț praf de copt
  • după gust, esență vanilie, coajă de portocală
  • stafide lăsate câteva ore în esență de rom
  • bucăți de rahat, fructe confiate

Într-un castron încăpător amestecăm pur și simplu toate ingredientele (în afară de rahat, stafide, fructe confiate – pe acestea le punem aproape de final). 

Folosim un tel mare și amestecam bine, până se dizolvă zahărul. 

După ce s-a dizolvat zahărul și compoziția este omogenă, adăugăm rahatul tăiat bucăți (după preferință de mari), fructe confiate, stafide. Putem folosi și alune ori nuci tăiate. 

Încingem cuptorul la 180 de grade. 

Tapetăm cu hârtie de copt o tavă de (cca 20 / 30 cm) și turnăm compoziția. 

Dăm la copt pentru cca 40 – 50 minute. Facem testul cu scobitoarea ca să vedem dacă este coaptă prăjitura. 

După coacere o scoatem și o lăsăm la răcit în tavă, de preferat pe un grilaj (dacă nu aveți, puteți pune pe grătarul de la aragaz). Ne asigurăm că nu este curent în camera și că avem o temperatură potrivită (nici prea cald și nici prea frig). 

După ce s-a răcit, o putem tăia în cuburi. Dacă dorim putem să o ornăm cu fructe confiate, cu nucă de cocos rasă, cu fulgi de migdale etc.

🍩 Alte idei pentru deserturi de post delicioase:

  • Gogoși de post – Pentru o aromă spectaculoasă puteți să folosiți un pahar de lapte de cocos și esența de vanilie; mie îmi plac mult și gogoșile cu cartofi fierți și stafide din belșug.
  • Prăjituri de post – Vara puteți să improvizați o sumedenie de prăjituri de post pe bază de fructe: caise, vișine, piersici, prune, căpșuni – toate vă așteaptă să le folosiți în diverse feluri de prăjituri și tarte; iarna puteți opta pentru prăjiturile cu gem și nucă, iar preferata mea dintre toate prăjiturile de post rămâne negresa de post pe care v-am și descris-o anterior.
  • Clătite de post – Folosiți drept liant, în loc de ou, amidon și pesmet, și aveți grijă să ungeți de fiecare dată tigaia; puteți să le umpleți cu gem ori dulceață, ori cu creme de ciocolată vegetală.
  • Cornulețe de post – O rețetă foarte bună, care mie îmi place mult este cea pe bază de borș, puteți însă folosi și bere ori apă minerală pentru a face cornulețele mai pufoase; eu le umplu cu rahat ori cu un gem tare de prune.
  • Papanași de post – Vă ofer o rețetă pe care eu o fac foarte des pentru că e pufoasă, gustoasă și mai ales, nu este prajită: o cana de mălai, 1 l iaurt de soia, o cană de zahar, o cană de ulei vegetal, o cană de faină, esență de vanilie, un praf de copt; aceste ingrediente se amestecă bine cu un tel și compoziția se toarnă într-o tavă (cca. 25 x 30) tapetată cu hârtie de copt; se coace la 180 grade Celsius cca 30 – 35 de minute, apoi se lasă să se răcească în tavă, pe grilajul de aragaz; după ce se răcește, se taie cuburi mari și se servește cu iaurt de soia și dulceața preferată.
  • Tort de post – Puteți folosi pentru blat compoziția de la negresa de post – nici nu mai e nevoie de însiropare ulterioară; în privința cremelor puteți fi inventivi, eu prefer de pildă să adaug și un strat de fructe trase la tigaie cu puțin zahăr, pentru un plus de savoare.
  • Cozonac de post – Secretul cozonacului, dintotdeauna, este umiditatea: cu cât reușim să-l păstrăm mai umed, cu atât cozonacul este mai gustos; la cozonacul de post putem folosi cu încredere iaurtul de soia pentru a ridica umiditatea.
  • Prăjitură turnată de mere de post – Rețeta pe care o fac eu este una simplă și deosebit de rapidă: curăț merele de coajă, le tai cubulețe, tapetez o tavă cu hârtie de copt, presar un strat generos de zahăr brun de calitate și apoi pun cubulețele de mere și un praf de scorțișoară (fără să exagerăm pentru că scorțișoara în exces este iute); peste ele adaug o compoziție formată din: o cană făină, 600 ml lapte de cocos, o cană ulei vegetal, o cană zahăr, esență de vanilie, coajă de lămâie, un vârf cuțit de sare, un praf de copt, apoi se dă la cuptor pentru 30 – 40 de minute; se răcește în tavă, după care se bagă la frigider pentru 6 – 12 ore, după care se scoate și se răstoarnă cu grijă, putând să o serviți cu frișcă vegetală.
  • Pișcoturi de post – Vă dau un pont pentru cele mai reușite pișcoturi: nu exagerați cu temperatura cuptorului: eu le fac la cel mult 140 – 150 grade Celsius.
  • Chec de post – După mine, cel mai reușit chec de post este unul bogat în fructe confiate, ori dacă este vară, cu vișine; există și varianta cu rahat, dar eu recunosc că nu mă dau în vânt după el.
  • Faguri de post – Când mă gândesc la faguri, îmi vin în minte amintiri din copilărie când nucile și fagurii erau la mare căutare; pe atunci, toate gospodinele se întreceau cu aceste rețete, dar mai erau și altele la fel de prețioase, precum lămâița, prăjitura cu bulion, salamul de biscuiți s.a.m.d.
  • Turta dulce tradițională de post – O turtă dulce reușită este una cu arome echilibrate, eu folosesc ghimbir, scorțișoară, nucșoară, cuișoare și anason, câte puțin din toate; chiar dacă nu este varianta cea mai sănătoasa dintre toate, dar eu prefer și astăzi zahărul ars în locul mierii, pentru că mi se pare că astfel turta dulce este mult mai apetisantă și mai aproape de gustul din copilărie.
NutriFitUp Retete Vegetariene Vegane si De Post

Vrei mai multe retete?

Peste 200 pagini color cu retete sanatoase, de post, create special la cererea celor peste 7000 de NutriFitoase din grupul VIP, care vor sa experimenteze si retete fara carne.

▷ Meniuri pentru ”dezlegările de la post”

Dezlegările din timpul postului au un scop bine definit și anume acela de a oferi treptat corpului proteină animală, însă nu una grea. 

În nici un caz aceste perioade de dezlegări nu trebuie să fie dominate de excese. Orice abuz dăunează sănătății noastre și în definitiv, nicio exagerare nu este binevenită, nici măcar în alimentație. 

Eu îți recomand, de exemplu, o rețetă foarte ușoară și la propriu și la figurat, care mie îmi place foarte mult pentru că este deosebit de gustoasă și simplu de preparat. 

🐟 Lipie cu ton și avocado

½ avocado, ton in suc propriu, sos de ardei iute sau dulceață de ardei iute, coriandru și mentă proaspătă. Tăiem avocado în cubulețe și amestecăm cu restul ingredientelor. Servim cu lipie libaneză din comerț ori lipie de casă de post (500 g făină, 200 ml apă călduță în care dizolvăm 20 g drojdie proaspătă, 2 linguri de ulei de măsline, sare; amestecăm, lăsăm la dospit 30 de minute, apoi întindem lipii subțiri și le coace în tigaia de clătite, întorcându-le de pe o parte pe altă, pentru a se coace uniform). 

Lipie cu ton si avocado wrap

Alte mâncăruri potrivite pentru perioadele de dezlegări din post: borș de pește ori ciorbă de pește, salată de pește cu ceapă ori cu salată verde, pește cu paste și măsline etc. 

Cu astfel de rețete de mâncare ușoare și plăcute evităm consumul exagerat de grăsimi și supraîncărcarea ficatului. 

Este important să reținem că nu trebuie să folosim dezlegările pentru a abuza de alimente suprasaturate în grăsimi, să consumă doar carne și brânzeturi.

Dezlegarea nu trebuie să fie motiv pentru a ne da peste cap tot postul, de aceea e bine să știm de aceste dezlegări, să avem idee de mâncăruri pentru dezlegările din post. 

Ideea principală este să ne asigurăm că organismul nostru va avea tot ce-i trebuie pentru a se menține sănătos, fără să-l forțăm în vreun fel. 

Pentru mulți postul este o oportunitate de slăbire, având în vedere că renunțăm la carne, la grăsimi, la brânzeturile foarte grase și consumăm mâncăruri ușoare. 

Condiția esențială însă este aceea de a ne asigura că mâncarea de post este bogată în nutrienți, și că-i oferim organismului nostru tot ce are nevoie pentru ca noi să putem funcționa la parametri normali, iar sănătatea să nu ne fie afectată. 

🐟 Alte câteva sugestii de rețete ce pot fi folosite în perioadele de dezlegare din post

  • aperitive de post cu pește
  • mâncăruri de post din pește
  • gustări și mâncăruri ovo-lacto-vegetariene
  • cașcaval de post

Concluzii – sănătate prin post

Am realizat astăzi împreună cu voi un periplu gastronomic care a avut în prim-plan rețetele de post. 

Nu mi-am propus ca această incursiune a noastră să fie una riguroasă, ci mai degrabă sugestivă pentru voi cei care v-ați hotărât să țineți post, ori poate să consumați mâncare de post ca stil de viață, cel puțin din când în când.

Eu recunosc că îmi place să gătesc ușor și rapid, îmi plac rețetele de mâncăruri care nu implică un mare efort, asta pentru că stau foarte prost cu timpul.

Ținând cont de aceste deziderate, am și încercat să vă arăt că putem consuma mâncăruri de post delicioase fără să ne chinuim prea tare cu restricțiile din aceste perioade.

Nu văd cum ar putea cineva să refuze o porție de sarmale de post, de ardei umpluți, de șnițele de soia, chifteluțe de cartofi ori paste cu nuci dulci!

NutriFitUp Retete Vegetariene Vegane si De Post

Vrei mai multe retete?

Peste 200 pagini color cu retete sanatoase, de post, create special la cererea celor peste 7000 de NutriFitoase din grupul VIP, care vor sa experimenteze si retete fara carne.

Bineînțeles că toate acestea țin și de gusturile și preferințele fiecăruia dintre noi, dar până la urmă să știți că gusturile și preferințele se pot și modela, dacă ne dorim. 

Postul nu trebuie privit ca o perioada de chin care să se limitează la restricții alimentare.

Atâta timp cât nu ne lipsim organismul de necesarul de vitamine, minerale, proteine, carbohidrați, lipide, de care are nevoie, lucrurile pot fi mult mai simple. Putem să ne concentrăm și pe cealaltă latură a postului, având în același timp grijă și de starea noastră psihică.

Este imposibil să nu găsești rețete de post pe gustul tău pe care să le poți consuma cu plăcere! Totul e să-ți dorești, și mai ales, să nu pleci la drum cu idei preconcepute. Chiar și cei mai înfocați carnivori, să știți, ajung să le placă chiar foarte multe dintre rețetele de post – adică fără carne, fără lapte, fără ouă. 

Secretul? În primul rând condimentarea suficientă a mâncării, după gustul fiecăruia. Apoi, este nevoie de o diversificare bună a alimentației, încât să ne facă plăcere să consumăm astfel de mâncăruri, fără să le repetăm prea des.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alatura-te miilor de femei care au slabit deja cu NutriFitUp!

Detoxifiere.
Dieta slabire.
Mentinere.

Peste 350 de pagini color cu indicatii si retete sanatoase pentru detoxifierea mintii si a trupului, pentru o slabire sanatoasa si apoi, pentru o mentinere echilibrata. Fiecare meniu are o poza color reprezentativa.

NutriFitUp utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a NutriFitUp cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.